{"product_id":"9786065887725","title":"Pas cu pas","description":"\u003cp\u003e\"Am adunat in aceasta carte momente din viata publica, incercand sa refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizica la ipostaza de candidat pentru presedintie. Am inclus in ea si lucruri personale, dar nu am facut-o neaparat pentru a raspunde curiozitatii celorlalti. Am recuperat acele intamplari, intalniri sau detalii care au spus ceva despre felul in care m-am format, despre valorile pe care le-am pretuit. Identitatea mea personala a umplut, prin intermediul faptelor, dar si prin aceste principii in care am crezut, rolul de persoana publica pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani. Momentele in care am descoperit un adevar, intervalele in care am invatat lucruri importante, despre mine sau despre oamenii din jurul meu, i-au adus de fiecare data ceva si profilului meu public. Tot ceea ce am dobandit si tot ceea ce am inteles de-a lungul unei vieti cu destul de multe impliniri a lucrat in sprijinul profesionistului care am vrut sa ajung. Viata mea privata a fost, pentru cei mai multi, invizibila. De fapt, ca orice om, mi-am folosit in public tot ceea ce am descoperit ca fiind valoros in viata simpla, de zi cu zi: calmul, discretia, intelegerea. Au fost bunuri pretioase, pe care am vrut sa le protejez ca sa le pot cultiva in continuare. Nu cred ca, dezvaluindu-le sursa, le pun in pericol.“ Klaus Iohannis\u003c\/p\u003e\u003cp\u003e\u003c\/p\u003e\u003cp\u003e\u003cbr\u003e\u003cbr\u003e\u003cbr\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Curtea Veche","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":47165856022768,"sku":"9786065887725","price":3.99,"currency_code":"USD","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/0737\/7593\/9824\/files\/9786065887725_p0.jpg?v=1763717018","url":"https:\/\/shop-qa.barnesandnoble.com\/products\/9786065887725","provider":"Barnes \u0026 Noble (DEV)","version":"1.0","type":"link"}