Eternul feminin

Aforismul mai mult tradeaza decât dezvaluie o personalitate. Vizând o transcendenta, o sublimare reflexiva, depersonalizarea empirica este subînteleasa, ramânând indiciile, nici ele sigure, ale figurii spiritului creator. În aforism intra mai multe componente de care trebuie sa tinem seama în stradania unei întelegeri adecvate. Experienta de viata, puterea cugetarii si a expresiei, psihologia creatorului sunt elemente indispensabile. Mai trebuie tinut cont însa de specificul estetic al genului, de istoria lui. Un adevar elementar si izbitor este ca filozofii moralisti sunt îndeobste sceptici în privinta omului, a calitatilor sale. Impulsul pedepsitor, necrutator si dispretul sarcastic devin parca nota comuna a acestora. Socrate, Diogene, cinicul Heraclit din Efes, Xenofon, Montaigne, La Rochefoucault, Chamfort, Schopenhauer, Nietzsche etc. sunt dovada peremptorie. Nu meditezi asupra naturii umane daca ai fi împacat cu datele oferite de aceasta. Starea de creatie, gândul asternut înseamna, de regula, o stare agonala, un impact de constiinta. Conceptia pesimista se justifica, paradoxal, si din punct de vedere estetic. Rotunzimea si memorabilitatea se obtin prin antagonisme ori paralelisme frapante. A provoca, marind chiar proportiile unui fenomen moral de dragul unui efect de expresie, uneori neintentionat, constituie un demers firesc. Si Ibraileanu se plaseaza în linia moralistilor clasici, care judeca lumea din perspectiva unui model ideal, centrat pe armonia interioara a individului.

Ion Duna