D-ale carnavalului

D-ale Carnavalului este o simpla farsa de carnaval, precum se si numeste, vesela si fara pretentii, si un public neprevenit nu-i poate cere alta decât un moment de buna petrecere.

Însa în aceste limite mai modeste si aceasta lucrare ramâne o lucrare de merit. Caci literatura adevarata cu feluritele ei produceri se poate asemana unei paduri naturale cu feluritele ei plante. Sunt si copaci mari în padure, este si tufis, sunt si flori, sunt si simple fire de iarba. Toate împreuna alcatuiesc padurea, fiecare în felul sau traieste si înveseleste ochiul privitorului; numai sa fie planta adevarata, cu radacina ei în pamânt sanatos, iar nu imitatie în tinichea vopsita, cum se pune pe unele case din oras.

Titu Maiorescu


În D-ale Carnavalului, comicul se bazeaza pe încurcaturile din jurul unei aventuri amoroase de calitate ieftina si mahalageasca. Ea nu are pretentia nici unei adâncimi si a nici unei semnificatii sociale sau psihologice mai deosebite. Umorul ei este calm, omenesc si nu are nici un moment agresiv. Provocat de un lant de situatii burlesti si de efectul produs de limbajul împestritat al personajelor, comicul acestei farse place si creeaza în jurul lui buna dispozitie. Ca în multe dintre "momentele si schitele" sale, Caragiale s-a complacut în a realiza tot ce privea viata de mahala, cu tipurile ei, cu reactiunile ei specifice, cu originalitatile ei si, am putea spune, pâna la un punct, chiar cu poezia ei, aceea pe care ca observator si critic social a negat-o, dar pe care, ca artist, a admis-o si a înteles-o. Pentru ca mahalaua, dupa cum a putut sa remarce just Ibraileanu, nu este numai o categorie sociala ci, deopotriva, reprezinta si o atitudine sufleteasca.