Mara

Mara este vaduva unui cârpaci sau cizmar, care a lasat-o cu o casa si doi copii mici: Persida si Trica. Femeia e energica, voluntara si stie sa duca pe umerii ei voinici, mai bine chiar decât raposatul, îndatoririle ei. Ea îsi interneaza fata la o manastire de calugarite catolice de la Lipova, iar pe baiat îl baga ucenic la un cojocar sârb din Arad. Ea însasi e precupeata ambulanta, cumparând si vânzând ?de toate, în târgurile de la Radna, Lipova si Arad. Se mai face si podarita, închiriind un pod de peste Mures, si întreprinde tot felul de negoturi.

Idealul ei este sa-si capatuiasca copiii; ea pastreaza cu grija într-o ladita trei ciorapi de lâna. Într-unul strânge creitari pentru fata, în altul pentru baiat si în al treilea pentru casa. Am totusi o îndoiala în ceea ce priveste personalitatea dominanta a acestei carti. Daca privim caracterul în functie de vointa, de personalitate energica, fireste, eroina titulara a volumului ar fi si personajul principal. Cred însa ca structura acestui personaj dintr-o bucata nu este atât de interesanta ca psihologia Persidei si, paralel cu psihologia ei, aceea a tânarului macelar Hubernatl, iubitul si mai târziu sotul ei.

Cartea este povestea tulburatoare a unei iubiri care se înfiripeaza prin “coup de foudre”, adica instantaneu, cu puterea unei fatalitati. Tribulatiile acestei iubiri, pâna ce tinerii se casatoresc în taina în fata unui preot ortodox, iar pe urma si variatiile de temperatura ale acestei casatorii, în care cel mai slab si nestatornic este Hubernatl, în timp ce Persida este fiica vrednica a mamei sale, voluntara si hotarâta; iar când barbatul ei, dupa ce îsi vede visul cu ochii, îsi tempereaza iubirea si îsi nesocoteste îndatoririle, ea tine o macelarie la Viena si apoi o cârciuma prin partile Aradului. Asadar, interesul principal al cititorului e atras de aceasta dragoste într-un fel nelegiuita, desi consacrata prin taina casatoriei religioase, nelegiuita pentru ca nici unul din tineri nu primeste binecuvântarea parintilor sai. În ochii unui traditionalist ca Slavici, lipsa acestui element fundamental atrage subrezenia oricarei casatorii. El o spune chiar în termenii proprii: „Fara de binecuvântarea parintilor nu este cu putinta fericirea casnica“. Aceasta este una din moralitatile romanului.

Serban Cioculescu