Nerantula

Istrati e povestitor înnascut, darul de a comunica impresiile e, desigur, mobilul ce l-a calauzit sa cunoasca viata, bogata, multipla în serpuirea ei neîntrerupta. Materialul povestirilor sale, înainte de a trece prin filtrul purificator al artei, a fost extras din realitatea înconjuratoare, pe care scriitorul a scrutat-o cu ochi atent si întelegator.

Daca, prin atitudine, Panait Istrati apare un revoltat si un detestator acerb al omului, pe care îl vede meschin, interesat si pornit a rasplati binele prin rau, evocarea sugestiva a naratiunilor sale ne arata un scriitor plin de cea mai calda umaninate. În realitate, Istrati iubeste viata si pe om, cu simpla deosebire ca sensibilitatea lui freamata de simpatie, mai ales în fata suferintii celor umili. Pe acestia i-a cunoscut de-aproape, cu ei a împartit amarul unei existente tulburate, pe ei i-a iubit, fiindca si-a legat cei mai frumosi ani ai vietii de cei multi si anonimi, apoi i-a descris în linii sigure, evocatoare, întrupând poezia unei umanitati mizere, care-si târaste zilele în promiscuitatea impulsurilor, ce nu disting între bine si rau.

Pompiliu Constantinescu