Intamplari in irealitatea imediata

Când privesc mult timp un punct fix pe perete mi se întâmpla câteodata sa nu mai stiu nici cine sunt, nici unde ma aflu. Simt atunci lipsa identitatii mele de departe ca si cum as fi devenit, o clipa, o persoana cu totul straina. Acest personagiu abstract si persoana mea reala îmi disputa convingerea cu forte egale.

…

Senzatia de departare si singuratate în momentele când persoana mea cotidiana s-a dizolvat în inconsistenta, e diferita de orice alte senzatii. Când dureaza mai mult, ea devine o frica, o spaima de a nu ma putea regasi niciodata, în departare, persista din mine o silueta nesigura, înconjurata de o mare luminozitate asa cum apar unele obiecte în ceata.

Teribila întrebare "cine anume sunt“ traieste atunci în mine ca un corp în întregime nou, crescut în mine cu o piele si niste organe ce-mi sunt complet necunoscute. Rezolvarea ei este ceruta de o luciditate mai profunda si mai esentiala decât a creierului. Tot ce e capabil sa se agite în corpul meu, se agita, se zbate si se revolta mai puternic si mai elementar decât în viata cotidiana. Totul implora o solutie.