Cea dintai durere

Gârleanu e antisentimental, obiectiv.

Alexandru Piru


Emil Gârleanu..., prezenta activa în miscarea literara, asemenea lui St. O. Iosif, în pofida firii visatoare, întemeietor si redactor de publicatatii si edituri, ca fondator al Societatii Scriitorilor Români, director al teatrului din Craiova, a pictat, în primul sau volum "Batrânii“, o galerie de mici portrete aureolate înfatisând supravietuitori ai defunctei boierimi patriarhale, ruinati economic, anacronici, traind în amintiri. Fantome ale altor timpuri, "batrânii“ nu fac toata ziua nimic altceva decât sa traga din lulele, sa soarba cafea, sa priveasca în zari, sa joace pasiente si sa converseze banal sau sa contemple hrisoave ce atesta vechimea si vrednicia familiilor ilustre din care se trag. Nostalgia trecutului se declara precis si în nuvele din urmatoarea culegere, "Nucul lui Odobac“, îndeosebi în cea titulara, unde un mosneag se spânzura de nucul sau, simbol al puterii razesimii, ce urmeaza a fi taiat. În alte naratiuni însa, cuprinse în volumul "Cea dintâi durere“, romantismul paseist e contracarat pâna la eliminare de un realism brutal, cu accente naturaliste, "Punga“ si "Înecatul“, de pilda, înfatisând tarani stupizi, abrutizati de mizerie, dezumanizati. Deosebita de toate cartile anterioare ale autorului, aparitie fara precedent în întreaga proza româneasca este "Din lumea celor care nu cuvânta“, album de pictura animaliera în genul celui din Histoires naturelles de Jules Renard.

Dumitru Micu