Din lumea celor care nu cuvanta

Este o adevarata placere sa întâlnesti astazi în literatura noastra, prinse cu atâta iscusinta, clipe "din lumea celor care nu cuvânta“ – mici tragedii, banale pentru trecator, dar de toata frumusetea pentru artist. Vulturul dlui Gârleanu, cu zborul sau maret, cu tragica-i cadere si cu ghearele înfipte în ochii nevinovatului caprior, este un poem întreg. Frunza d-sale, cea dezvoltata sub ochii nostri, în raze de soare si în picuri de ploaie, ca sa dea adapost unei pasari si sa fie doborâta de aripa aceleiasi, este o tragedie duioasa. Jertfirea "caprioarei“, pentru a salva viata iedului din mâna vânatorului, te misca. Caderea "Martei“ în prapastie si felul cum se apleaca manunchiurile înalte ale cimbrului salbatic peste trupul ei zdrobit este o icoana de mester. Lirismul cel fin si cadrul bogat al naturii, precum si contrastul cel mare dintre armonia din natura si aceste tragedii de o clipa ridica si mai mult valoarea acestor bucati. Iar o nota simpatica este faptul ca nici într-una din bucatile acestea, de altfel simbolice, autorul nu tradeaza vreo intentie de a instrui, de a obtine vreo morala, ci se restrânge la partea pur artistica.

Ilarie Chendi