Parfum de poezie

Strigătul Galateei

Rătăcesc prin Univers
Într-o lungă aşteptare,
Asidua căutare
A unui semn de întrebare.

Prin unghere de mistere
Mă perindă în tăcere
Gândul–dulce mângâiere–
Că şi El mă tot aşteaptă.

E-o clepsidră infinită
Poate doar închipuită,
Dar mă mână şi mă-ndreaptă
Către-un ţel necunoscut.

De ce rămâi mereu mut?
De exişti, prinde contur,
Chip uman sau de azur,
Prinde glas şi strigă-mă
Şi din lut ridică-mă
Către culmi de absolut!