A cui este casa mea? Preliminarii la o etică a restituției

Lucrarea aceasta se bazeaza pe teza de doctorat a autorului, sustinuta in iunie 2008, Problema dreptatii si restituirea proprietatilor in Romania post-decembrista, fiind insa o versiune modificata a tezei. Dupa cum marturiseste autorul, unele pasaje tehnice au fost adaptate, pentru a putea fi usor inteligibile pentru publicul larg. Cartea de fata este rezultatul unor ample cercetari, incepute in 2002.

"Nu mai cred ca principala datorie a filosofului moral este de a produce solutii (sentinte) la problemele etice percepute ca atare intr-un univers social. […] La fel ca intr-un tribunal, pledoariile sunt utile, si e bine sa se foloseasca de argumente cat mai puternice si mai rafinate. Dar, la fel cum cercetarea in materie de drept nu-si poate propune ca obiectiv principal producerea de pledoarii specific avocatilor (cu toate ca examinarea fundamentelor legii poate conferi o greutate suplimentara unei pledoarii particulare sau alteia), tot asa cercetarea de ordin etic nu-si poate propune ca obiectiv ceva similar pledoariilor.“

Continutul este organizat in 7 capitole, concluzii si o bibliografie, utila fara indoiala pentru oricine ar dori sa aprofundeze chestiunile abordate de autor. Introducerea este urmata de o discutie conceptuala si metodologica despre reparatie (capitolul 2), rectificare, restitutie, drepturile de proprietate si evaluarea morala a restitutiei. Celelalte capitole se ocupa de urmatoarele teme: nedreptatea nationalizarii (capitolul 3), restitutia post-comunista (capitolul 4), argumentul coasian (capitolul 5), restitutia si dreptatea transgenerationala (capitolul 6), principiul nozickian al rectificarii nedreptatilor (capitolul 7).

"Am incercat apoi sa analizez ce anume presupune cautarea unui raspuns la o intrebare de tipul Este restitutia justificata ? (in 2.3.) Rezultatul important, cred, a fost acela ca nu exista un raspuns simplu, si ca o astfel de intrebare este prost formulata. Am propus in loc alte cinci intrebari, mai precise : daca actul nationalizarii a fost unul nedrept, daca o politica restitutiva risca sau nu sa indrepte o nedreptate trecuta infaptuind o alta, daca putem identifica cu precizie obiectele restitutiei si daca orizontul temporal introduce elemente importante in cadrul de evaluare morala (atat ca atare, cat si in dimensiunea sa intergenerationala).

In primul rand, putem afirma ca politica aleasa imediat dupa 1989 (cea a mentinerii status-quo-ului, in speranta ca lucrurile se vor rezolva cumva de la sine sau ca o solutie ideala se va prezenta in mod miraculos) a fost atat lipsita de vreo justificare morala, cat si neinspirata din punct de vedere pragmatic.“