Skip to product information
1 of 1

PublishDrive

Literatura francez

Literatura francez

Regular price $14.80 USD
Regular price Sale price $14.80 USD
Sale Sold out
Shipping calculated at checkout.
Quantity

Un volum fundamental, pagini memorabile despre literatura franceză nu numai pentru elevi, studenţi, profesori, constituind un manual indirect de literatură franceză; este editat pentru prima dată în Colecţia Ediţii Definitive, în condiţii grafice cu totul excepţionale. „«...Vor crede poate că a fost un bufon, un farsor». Medicul Pierre Boulenger nu se înşelă scriind astfel despre faima viitoare a marelui său prieten, Rabelais. Nimic mai ridicol decât părerile felurite care s-au risipit în decursul veacurilor pe socoteala maestrului Alcofibras. Mirarea acestuia ar fi mare dacă le-ar putea afla şi desigur nu o dată ar azvârli printre hohote câte-o vorba pe care urechile noastre mult prea fine de fii ai veacului al douăzecilea nu ar putea-o cuprinde decât înroşindu-se. Ronsard vede în autorul lui Gargantua un animal jovial şi veşnic însetat, tăvălindu-se în bălţi de vin «ca o broască în noroi». Tabloul acesta bestial cred că n-a mai fost reluat de altul. În schimb judecăţile au fost tot atât de neverosimile.” O carte esenţială. Un manual indirect de literatură franceză.

View full details