Puntea artelor

Tentația magnificării excesive a valorilor autohtone compor­tă nu puține primejdii. Pe cele, mai ales, de a suscita acuzații de &quo;protocronism“, de etnocentrism, de &quo;localită“, de pășunism sau &quo;esprit de clocher“, de ignorare a tabloului mondial al evoluțiilor în domeniul vizat, acuzații care, e adevărat, pot fi drepte sau ne­drepte: criteriul rămâne legat de o chestiune de relativizare și de dozaj, deci de procedări înzestrate prin excelență cu o foarte firavă vocație consensuală. Am mai evocat, cu alt prilej – vorbind despre romanele lui D. Țepeneag, pe care nu le socoteam inferioare celor ale nobelizatului Claude Simon – de riscul reeditării sindromului &quo;Notre grand Arghiropoulos“, ironizat (cu simpatie, totuși!) de E. Lovinescu în Aquaforte. Tot căutând, însă, să evităm acest risc, ajungem să ne expunem altuia: cel de a subaprecia, în pofida evi­denței, un număr, deloc mic, de valori certe ale literaturii noastre postbelice.

Nicolae Bârna