papadia electrica

„Ceea ce surprinde si fascineaza din capul locului in Papadia electrica este naturaletea cu care Serban Axinte isi transcrie viziunile. Discursul sau nu are nimic contrafacut, strident, literar; din contra, poetul lasa impresia ca nu face decat sa repertorieze cat mai neutru, cu o precizie de grefier, o lume care i se ofera de-a gata si care, in ultima instanta, il cuprinde. E drept ca asemenea fotograme, care nu pot fi captate decat in stari liminale, precum visul, hipnoza, betia sau dementa, au un aspect halucinant si misterios, de underworld rasarit parca din aburii alcoolului ori cufundat intr-o memorie lichefiata. Numai ca acest efect nu provine din anularea, ci tocmai din dilatarea perceptiei comune, din celulele surescitate ale retinei care descopera nu atat o irealitate imediata, cat o realitate remixata, in care lucrurile pot fi si asa, si altminteri. N-as putea baga mana-n foc ca lumea i-a mai iesit si de aceasta data lui Serban Axinte asa cum a vrut. Poezia, insa - cu siguranta.“ - Andrei Terian

„Serban Axinte este, dupa cum stie toata lumea, unul dintre cele mai bune produse ale criticii literare din ultimul deceniu. Cronicar la Observator cultural, el este si autorul uneia dintre cele mai ambitioase sinteze recente - Definitiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Calinescu, o morfologie istorica a romanului romanesc care merita cu prisosinta o receptare en fanfare.

Insa, pe de alta parte, taman faptul ca toata lumea stie cine e criticul literar Serban Axinte nu-i face un PR prea grozav poetului Serban Axinte, cu toate ca cel din urma e egalul absolut in drepturi al celui dintai. Lucrul s-a vazut si la precedenta sa carte de poezie, Lumea ti-a iesit cum ai vrut (Vinea, 2006) - recomandat de prefata empatica a lui Doris Mironescu, volumul n-a avut totusi receptarea pe care ar fi meritat-o. Iar acum, dupa cum se vede, scriu la randul meu o prefata empatica, sperand din toata inima ca Papadia electrica va fi o carte mai norocoasa.

(…)Papadia electrica e construita din trei cicluri (ca si Lumea ti-a iesit asa cum ai vrut, de altfel - ceea ce poate sa sugereze un anumit pattern arhitectural urmarit cu schepsis), intitulate decoct, bulb si acele electrice; ei bine, poemele tuturor acestor trei cicluri sunt inervate de imagini remarcabile, deseori de-a dreptul memorabile - citez aproape la intamplare: sa ni se ridice din inima o lumina atat de puternica incat cusatura lumilor sa nu se mai vada (acele electrice), ceva creste acum din mine, / cineva sufla asupra mea / cu miliarde de fotoni. // aura / infloreste din bulbul crestetului meu / intr-o uriasa papadie electrica (papadia electrica), de ce iti este frica, atata timp cat stai acolo, / nimic nu te poate atinge. // ce vad in tine, ce vad in tine, // un cimitir in care toti dumnezeii pamantului / si-au lasat mortii sa infloreasca (de ce iti este frica) s.a.m.d. Sunt, toate, imagini de o mare frumusete, cu care empatizezi instantaneu si te fac sa stabilesti cu textul de sub ochi acel contract de incredere despre care vorbea candva Borges ca de o conditie sine qua non a lecturii de poezie.

(…) Asadar, daca tinem sa-l etichetam generationist pe Serban Axinte, nu putem decat conchide ca e cel mai atipic douamiist. Cu exceptia obsesiei pentru hapax-ul existential, nimic nu-l leaga de generatia sa: nici poetica, nici maniera, nici tehnica. O atipie profunda transpare din tot scrisul lui poetic; or, dupa cum se stie, atipicii sunt intotdeauna castigatori pe termen lung.“ - Radu Vancu