La o țigară cu umbrele

&quo;Pentru poetul IonValentin Ceaușescu minimalismul douămiist e doar o modă desuetă. El scrie poeme ample în care &quo;povestește“, sub euforia amintirilor, drame și dramolete din viața unui adolescent care refuză maturizarea și oscilează cu grație, dar și cu îndrăzneală între un soi de fantasy cu accente naivînduioșătoare, chiar infantile pe alocuri, și un model poetic de o duritate fatală, visceral și mizerabilist. El reușește să împace întro singură carte aceste două tendințe aparent ireconciliabile, dândule un sens și un rost fără de care e convins că șiar pierde fragila stabilitate întro lume ce tinde mai degrabă spre incertitudine și haos. Fără să devină bovaric, IonValentin Ceaușescu reface poem cu poem inițierea ritualică întro virilitate asumată discret.“ (Ofelia Prodan)

&quo;Neam obișnuit cu volume de poezie care pretind că ar fi produse finite ale travaliului poetic. IonValentin Ceaușescu trimite la tipar o serie de mărturii ale confruntărilor cu poezia. De multe ori, impresia lăsată de poemele sale este chiar aceea a unei povestiri a poeziei propriuzise. Aproape fiecare poem insistă asupra unor evenimente și acțiuni exterioare eului. Și totuși fiecare rând pe care îl scrie investighează obsesii și clișee romantice trecute conștiincios în revistă cu o privire de multe ori nesigură. Nesiguranța lui cunoaște o transcriere atentă, pasionată de recuperarea unei voci narative. Este drumul care poate duce oriunde, dacă o să reușească și mai departe să nu confunde propria poezie cu mausoleul expresiilor cândva poetice.“ (Răzvan Țupa)

&quo;Demult nam mai văzut o carte de debut în poezie atât de dodoloață. Însă cartea aceasta are un suflet pe măsura trupului ei arhirubensian: e anima unui pofticios al poeziei, care pur și simplu nu se poate abține să nu guste din toate ingredientele ei. De la cele clasice (retorismul, poza postromantică, lirismul aproape excesiv) până la cele cu totul noi – gustul pentru micile șocuri lingvistice, câteva tușe mizerabiliste, cartografieri ale zonelor erogene amintind de douămiismul pur și dur. Însă, pofticioasă & vorbăreață, poezia lui IonValentin Ceaușescu nare nimic din anxiile & depresiile douămiiste. Ea respiră prin toți porii tonusul unui om care crede, din nou, cu toată ființa în poezie. Și are toate atuurile ca să ne facă și pe noi să credem în el.“ (Radu Vancu)