O sută de kilometri mai la nord

„Că Lucia Cuciureanu era nu numai predispusă, dar și pregătită de zbenguială lirică se vedea deja din volumul lasă apa să curgă, unde lucrarea principală era făcută de vervă și de inteligență. Nici aici, în noua carte (o sută de kilometri mai la nord), nu lucrează altcineva în locul lor. Textul e un joc de compoziție cu regulă de imprevizibilități cât mai spontane (pe principiul «să fie ușor ilogic» totul) și cu gândul să pară fermecătoare. Așa ar și părea dacă din loc în loc n-ar cădea, în plină euforie ludică (inclusiv intra-textuală, nu doar referențială la tot pasul), câte-un strop de gheață sau câte-o imagine de frison (de genul liniștii «din fereastră/ca un pumn în plex» ori al «creierului strivit de șenile» ce «pare o poiană cu brândușe» ș.a.) care magnetizează anxios pulberea de notații existențiale.“ - Al. Cistelecan