Viata la tara

"In sirul romanelor de mai tarziu, dar mai cu seama in Viata la tara […], in care temperamentul lui stilistic ajunge la formele unui clasicism plin de masura si claritate, Duiliu Zamfirescu renunta in cea mai mare parte la manierismul trecutului. Analistul naturalist al starilor sufletesti staruie, ba chiar se dezvolta in el, fara sa mai simta nevoia apelului la nomenclatura si dialectica stiintei. Lirismul capata o pedala grava si simpla, si reflectia generala adera parca mai adanc la impresia directa. […]

Numeroase sunt pasagiile Vietii la tara in care amanuntul realist, umoristic sau gratios, da viata si adevar tablourilor.[…]

Intocmai ca mai toti scriitorii realisti romani, pana cand un Alexandru Macedonski cucereste sectoare noi ale artei descriptive, Duiliu Zamfirescu este mai ales un pictor al omului si al peisagiului, mai mult decat al lucrurilor si al interioarelor, care apar totusi uneori in paginile lui. Remarcabila este apoi sub pana autorului Vietii la tara sau Tanase Scatiu pictura starilor de multime, cu atata vreme inainte ca L. Rebreanu sa dezvolte larg posibilitatile acestui motiv. Vrednica de atentie este si evocarea vietii interioare, cu afundari intr-o lume de imagini construite dupa alte legi decat acele ale atentiei voluntare […].

Caracterul atat de modern al procedeului nu poate scapa nimanui si el alcatuieste punctul cel mai inaintat al artei de analist a lui Duiliu Zamfirescu, atenta la enigmele vietii sufletesti.“ - Tudor Vianu